Civilizația rețetelor

Se spune că omul tinde spre automatizare... Spre productivitate și spre... comoditate. Automatizarea, și etapa superioară, robotizarea, au jucat un rol primordial în dobândirea bunăstării. Automobilele lui Ford, de pildă, au devenit accesibile poporului, datorită standardizării și liniilor de montaj, un fel de precursori ai automatizării.

Odată cu bunăstarea a apărut însă și tentația exacerbării birocrației. Automatizarea a migrat din producție, unde era la ea acasă, spre activitățile cotidiene ale omului. Adică, automatizarea a devenit automatism. Eroina acestui thriller este Procedura.

Sunt oameni care riscă să moară de inaniție, neputându-și lua nici măcar micul dejun, fiindcă nu au o procedură care să le dea succesiunea acțiunilor de urmat. După Murphy, „Procedura este acel document care face ca orice idiot să pară expert...”.

Nimic nu se mai face astăzi „neprocedurat”... și, chiar dacă cineva ar îndrăzni, opera sa va fi fost pe dată invalidată. Deîndată ce un „organ” de control ajunge într-un minister sau într-o întreprindere, sau într-o unitate de învățământ sau cercetare, primele acte cerute sunt procedurile și registrul riscurilor, adică acele lucruri cvasi-inutile care până mai ieri nici nu existau, decât în cazuri speciale. Așa cum se spune într-o sfântă formulare autohtonă, „Voi sunteți doar aranjați, nu și angajați pe cale...”.

Se poartă așadar, suprafața: masa rotundă, simpozionul, raportarea, referatul, prezentarea, manifestarea, procedura, tabelul, reclama, ritualul, dramatizarea, speculația, codul, simularea, softul. Hardul este pentru proletari, e cumva de basse extraction...

Cine nu a auzit de celebrul zbor 1549 al US Airways cu o aeronavă Airbus A 320, în ianuarie 2009... La scurt timp după ce a decolat de pe un aeroport din New York, aeronava și-a pierdut, practic, ambele motoare, ca urmare a ciocnirilor repetate cu un stol de păsări. Situația era extrem de gravă deoarece aparatul se afla la o altitudine mică – cca 900 m – și avea la bord 150 de pasageri și 5 membri ai echipajului. Incredibil, pilotul american a reușit să pună avionul pe râul Hudson, fără a avea victime. După ce pilotul a fost considerat, cum era și firesc, un erou, au venit funcționarii care au declarat că simulările (!) demon-straseră o altă soluție optimă și anume întoarcerea aeronavei pe aeroportul LaGuardia, de unde decolase. Brusc, pilotul a devenit din erou, un potențial criminal, care riscase viața pasagerilor... A fost nevoie de o comisie internațională, formata din cei mai buni piloți, care au arătat că simulările nu sunt elocvente.[1]

Nicio simulare nu poate ține seama de toți parametrii și, oricum, soluția dată de computere presupunea o succesiune optimizată de manevre, găsite de calculator după mai multe iterații, totul fiind calculat la fracțiuni de secundă, ceea ce pentru un om era, practic, imposibil. Intuiția a fost superioară computerului și procedurii...

Ceea ce nu a înțeles calculatorul este că proce-dura era aproape corectă, dar numai în acele cazuri disperate în care nu aveai în apropiere un luciu de apă.

Acum câțiva ani am fost solicitați să investigăm condițiile de protecție a muncii la o multinațională... În principal, câmpul magnetic radiat de o forjă prin inducție. La poartă, am așteptat peste jumătate de oră să ni se fabrice un card de acces.

 La Ministerul Apărării și la SRI se intră mai ușor decât acolo, deși nu era vorba de vreo producție specială, ba chiar erau niște componente banale. Urmează mai multe controale... În sfârșit, ajungem la niște birouri caracteristice, gen Matrix. Mai mulți tineri, care nu păreau prea calificați, răsfoiau câte ceva pe display-ul calculatoarelor. Era cumva sectorul de protecție a muncii. Urmează un alt instructaj într-o atmosferă sumbră, enigmatică. Ni se dă echipamentul de protecție: cască, încălțări speciale, halat și antifoane. În fine, pătrundem în fabrică cu aparatele după noi. Sincer, începuse să mă impresioneze „grija față de om”. Ajungem la forjă. În mod normal, astfel de instalații sunt robotizate pentru a preveni accidentele. Aici însă, muncitorii lucrează direct. Intensitatea câmpului magnetic, cu o frecvență destul de ridicată, depășește de câteva ori valorile admisibile pentru expunerea profesională. În plus, oamenii manevrează fiarele înroșite într-un spațiu extrem de strâmt. Ne strecurăm cu oarecare frică... O atingere din neatenție și poți rămâne mutilat pe viață. Noroc că avem antifoane... În rest, toate procedurile sunt OK.

Care este clou-ul întâmplării? Am aflat că acțiunea fusese cerută de sindicat, fiindcă chiar și la multinaționale, nu toți oamenii sunt proști... Faptul că ni se atrăsese atenția să nu vorbim nimic cu muncitorii din secție și faptul că ni s-au șters cu grijă fotografiile din aparat, deși procedura arată că acestea însoțesc Raportul de încercări, mă duce cu gândul că am fost luați de fraieri. Fotografiile le avem însă pentru că, așa cum spuneam, e vorba și de prostie[2]... Dau la pariu că raportul nostru nu a ajuns niciodată la sindicat, pentru că scopul era doar să ne vadă lumea prin fabrică... Adică:  „...noi ne-am interesat și totul e bine...”.

La Poșta Română, cu ani în urmă, s-au introdus operațiile pe PC, în mod normal, pentru simplificarea birocrației. Eroare! Am întrebat mai multe funcționare mai în vârstă dacă, după acest eveniment, s-a renunțat la vreo operație hard. Negativ! Alături de țăcănitul imprimantelor cu ace, se aude în continuare tropotul sec al ștampilelor care pecetluiesc aceleași străvechi formulare... adică și letric și electronic.

În general, la liturghia de duminică, biserica este plină de oameni care privesc evlavioși, ascultă rugă-ciunile sau chiar cântă împreună cu preoții și corul.

Când, însă, spre sfârșit, preotul explică pasajul din Evanghelie, specific zilei, biserica aproape că se golește... Oricât de mult ai respecta ceremonialul ortodox, nu poți să nu te întrebi de ce acea parte consistentă este clasată mai jos decât ritualul.

Am dat aceste exemple atât de diferite pentru a demonstra universalitatea fenomenului ritualist. Fie-care conțopist se plânge de birocrație dar mai adaugă o procedură sau măcar un  tabel, pentru a-și justifica salariul. S-ar putea ca această birocrație hilară să-și aibă originile în vechea Palestină, după cum ne povestește celebrul Hendrik Willem van Loon:

 

Ei, și numai ei, erau adevărații discipoli ai atotputernicului Iehova. Pe când restul omenirii era osândit pierzaniei, fariseii, respectând fiecare virgulă si fiecare semn de exclamație din lege, erau siguri că vor intra în împărăția cerului. Generație după generație, își pierdeau cele mai prețioase ceasuri din zi și din noapte, aplecați pe vechile hârțoage, explicând și adnotând și interpretând și elucidând amănuntele obscure și cu totul inaplicabile ale unor fraze pe jumătate uitate, dintr-un capitol încurcat al Exodului.

 

Faptul că mulți oameni primesc bani fără să facă absolut nimic de folos, nu ar fi încă mare lucru, dar ei blochează și munca altora, prin activitatea lor toxică. Excesul de birocrație a venit fără îndoială și din Occident, dar aspectele aberante aparțin acestor meleaguri. Aflăm astfel de Ordinul 56 din 23.06.2017 pentru aprobarea „Procedurii privind Elaborarea Procedurilor” (!), semnat de ministrul Andreea Păstîrnac și citim:

„Art. 1- Se aprobă PROCEDURA PRIVIND ELABORAREA PROCEDURILOR - Cod - PS - 00, editia I, revizia 0, din 28.06.2017 (!), prezentată în anexa, care face parte integranta din prezentul Ordin”. Mă gândesc că procesul iterativ poate continua și am putea compune o Procedură pentru elaborarea unei proceduri privind elaborarea procedurilor... și așa mai departe... Bietul Swift! Bietul Buñuel! Câtă lipsă de fantezie! Foarte important pentru sănătatea noastră mintală, a tuturor, este ca oamenii, mai ales cei care nu sunt foarte bătrâni, să nu-și piardă simțul ridicolului, al penibilului, cum din păcate, se întâmplă.

Este de notorietate faptul că, dintre cele patru zone majore ale lumii, Statele Unite, Rusia, Asia și UE, aceasta din urmă este campioana birocrației.

Codul muncii din Franța, ca exemplu, are 3000 de pagini și cântărește cinci kilograme (corect se spune cinci kilograme forță). Asta nu l-a ajutat cu nimic pe drăgălașul de Macron în lupta lui prelungită cu „vestele galbene”... probabil este nevoie de încă un volum.... Europa arată acum ca un nobil scăpătat din Evul Mediu care luptă cu disperare să-și păstreze castelul care amintește de strălucirea vremurilor trecute. Dacă îl întrebi, îți va răspunde cu aroganță că... „America nu are cultură”. De aceea, se și străduiește din răsputeri să-și coboare nivelul cultural, invitându-l pe renumitul Conchita Wurst să cânte în Parlamentul European...

În replică, un șofer de TIR care petrecuse vreo șase ani în Statele Unite mi-a povestit că inițial fusese foarte speriat de prezumtivul volum de acte pe care trebuia să-l rezolve – rezidență, drept de muncă, autorizații... Cu toate acestea, la nici un ghișeu nu stătuse mai mult decât cinci minute și, culmea soli-citudinii, primise scuze pentru așteptare. De aseme-nea, se poate afirma că femeile sunt mult mai receptive la birocrație în raport cu bărbații...

Cineva ar putea spune că impostura și exploatarea sunt vechi de când lumea. Prin anii '70, pe vremea comunismului, circula o butadă: Doi cu sapa, cinci cu mapa... Ăștia doi cu sapa au rămas, dar cei cu mapa nu mai sunt cinci, sunt cincizeci! Adică o tradiție contemporană.

Sora geamănă a Procedurii este Raportarea. Totul trebuiește raportat! Tot după Murphy, se va atinge echilibrul atunci când vom ajunge să raportăm absolut Totul despre Nimic. Raportarea se face, de obicei, prin tabele. Cel mai bine, și descriptiv, și prin tabele. Cum am mai spus, și letric, și electronic.  Nici o raportare nu e completă și nu va fi validată, dacă conține doar tabele cu item-uri pe verticală. Același tabel trebuie editat și pe orizontală. Informația trebuie, în mod obligatoriu, să fie redundantă. Odată această tehnică temeinic însușită, se poate avansa ușor în ierarhia multinaționalelor, te poți afirma ca funcționar public sau poți câștiga contracte substanțiale de cercetare științifică de la Guvernul României, sau de la UE.

Există în momentul de față, entități specializate care te învață, contra cost, cum să scrii proiecte europene, astfel încât, ștabii de la CE să recunoască anumite cuvinte cheie și să înceapă să verse tone de bani pentru cercetări lipsite de orice fel de valoare științifică sau tehnică. Pentru paranoia raportărilor, am ales un exemplu din Fonoteca de aur (a birocrației):

...Mă fraților, am vorbit cu ale Sucă... prostu’ din capu’ statului... pardon mă, din capu’ satului, bă nepoate, că ăsta pare întreg pe dinafară. Și cu Veta de la Guvern mă, nevastă-mea... zicea că nu e de glumă cu... asta... cu... absorbția fondurilor europene... asta de le cântă ăștia pe la televizor, mă fraților.

Cică la un proiect de cercetare, de fo două-trei milioane de euro, lucrează câțiva ingineri, mă, din cercetare și dă pă la întreprinderi. Mă fraților, da’ dupe ce lucrează ei acolo, ce-or lucra ei, vine controlu’, adică Raportarea, că așa-i zice mă, raportare...o dată la trei luni. Să nu vă râdeți, mă, că asta cu raportarea nu e de glumă și nu e deloc ușor ...

Că sunt fo trei monitori, că așa le zice, mă, monitori, adică nu, greșii, numai’ unu’i monitor, ăilalți doi sunt ofițeri financiari... Doi dintre ei, ale lu’ Șovăială sunt de la un minister și al treilea, a lu’ Zăpăcitu e de la alt minister mă, ăla cu fondurile ue, cu sau fără prefix mă, că eu nu mă prea pricep, zic și eu ce vorbește lumea, mă fraților.

 Mă și dacă treci de primu’, nu-i prea greu, că ăsta e jurist sau economist și nu să prea pricepe la tehnică... e ca ăla din bancu’ cu ciobanu’ și consul-tantu’ ... nu știți? Ăla dă i-a luat ciobanului câinele în loc să-i ia oaia... Lasă mă că o să vi-l spun altădată, sau îl căutați voi pă net, ...mă fraților. Da..., de al doilea e foarte greu să treci, e foarte greu... că ăsta te pune să dai sumele, în tabele, cu două zecimale, adică atâtea mii de lei și 53 de bani... Mă, da’ nici asta nu ar fi prea greu, da’ vedeți voi, mă fraților, că numai unele sume se dau cu zecimale... altele se dau fără, că așa-i procedura. Și când faci totalu’, trebuie să-ți dea fără zecimale, că așa a gândit ale lu Zăpăcitu, și nu are cum, mă nepoate, nu are cum... că eu am fost bun la matematică, am luat și bacu’, fără plagiat, mă fraților.

Mă, da ca să treci de al treilea, trebuie să ai un creier mai greu ca a lu Ainștain, mă... că ăsta, a lu Zăpăcitu poa’ să facă una și mai nefăcută, poate să zică că tot ce făcură ăilalți doi, dă vă spusei, nu fu bine. Și o iei iar de la cap, mă fraților, că se ceartă acum ministerele între ele... Bă, nepoate, da’ nici asta nu e tot, că ăștia trei, dă vă spusei, nu stau pe loc, mă, se schimbă cam o dată la trei-patru luni, ca anotimpurile. Și când vine ăsta nou, nu mai găsește actele de la ăla dinainte, că ăla a plecat cu actele dupe el și te pune să le mai dai încă o dată. Mă, da’ nici asta nu e tot, că mai ia omul cu el amintiri de la serviciu...

Da’ după ce le mai dai o dată, tot p'alea de le mai dăduși o dată și fură aprobate, zice că nu-i bine, mă fraților, că între timp s-a schimbat procedura... mama ei dă procedură!.... Mă fraților, îmi pare rău că vă ținui atâta, da’ la final trebuie să ții toate actele astea, cinci ani de zile, peste ăia cinci ai proiectului, dă nu să esistă, mă, fraților. Că oricând poate să vină unu de la ue, și să zică că tot ce făcură ăia trei, cinci ani de zile, cu ministerele lor cu tot, nu fu bine sau nu fu tare bine, mă, fraților, și te pune să dai toți banii înapoi. Niște conțopiști... Da’ acuma, mai deunăzi, le-a mai bubuit mintea la ceva. Pă lângă pogonu’ dă acte pă care îl cărăm la minister, cum vă spusei, ne-a mai cerut și latitudinea și longitudinea instituției, mă, fraților. Nu vă râdeți, mă, că am și docomentu’... Cică vrea dom’ ministru să vină în control, cu elicopteru, că altfel să blochează în trafic...

Că d'aia mă tot întreabă nevasta-mea Veta, de la guvern, ce părere am de Brexit... bre, fraților, că nu înțeleg, Bre, e dă la bre, da’ xit ăsta dă unde vine... dă la xitir?...

 

Aceste aspecte, cel puțin hilare, ascund însă o cauzalitate mult mai îngrijorătoare, pe care numai puțini oameni au început să o intuiască, în vremea din urmă. În disperarea lui după profit și productivitate, capitalismul și-a văzut visul împlinit, poate mai repe-de chiar decât s-ar fi așteptat. Astfel, în ipoteza că bunurile produse ar fi distribuite cât de cât echitabil – nu egalitarist, Doamne ferește (ptiu, fir-ar ea de ciumă roșie!) – toți oamenii de pe planetă, inclusiv politicienii și mafioții, ar putea duce un trai foarte decent.

Asta datorită, în primul rând, tehnologiilor moderne și emergente.[3] Să ne gândim că un singur „plin” pentru un yacht mai mărișor care traversează oceanul costă cca 50 000 $... și sunt mii. Sau la faptul că se cheltuiesc anual peste 500 de miliarde de dolari pentru advertising... Însă, vestea îmbucurătoare abia acum vine. Toate aceste bunuri, inclusiv risipa aferentă, se pot produce cu cca 60 % din populația activă a planetei. Și cu ceilalți ce facem?

Există și dovezi indirecte: ziua de muncă este din ce în ce mai scurtă, zilele nelucrătoare din ce în ce mai numeroase, activitățile inutile din ce în ce mai diversificate... Yuval Noah Harari dă un exemplu gingaș, având drept protagoniști, India și Pakistanul.

Dacă unul dintre acești vechi „prieteni” dă un semnal că investește consistent în înarmare, celălalt se simte dator să pluseze, ca la poker. Inițiatorul răspunde și el în continuare și tot așa, ajungându-se la sume de ordinul sutelor de miliarde de dolari. La sfârșit, raportul de forțe, între cele două țări, nu s-a schimbat, dar... „s-a dat de lucru la oameni”. Aceste vorbe reprezintă deja o nouă para-digmă, o dovadă directă  a ceea ce spuneam mai sus. Cu această para-digmă, în România, se pot albi mulți patroni penali... „a furat, dom'le, dar a și dat de lucru la oameni”.

Există și mulți cetățeni care vor, totuși, să muncească. Altfel, nu ar geme de candidați ASE-ul și Dreptul. Oameni care vor să devină economiști, în principal, pe Relații internaționale sau avocați sau, de ce nu, magistrați? Au ăștia niște pensii speciale!... Doar este foarte normal ca, pe măsură ce societatea evoluează, numărul proceselor să crească exponențial. Aceeași bătălie este și la Academia de poliție (trei pe un loc), pentru cele aproape 900 de locuri anual. Adică, e simplu, „paralel” sau perpendicular, statul se bazează pe trinomul poliție, justiție, finanțe. Deasupra tuturor, guvernează, șantajat și șantajabil, politicul. Numai că, de unde finanțe, dacă producția e socotită de factură comunistă?

Cum spuneam, Politehnica o duce greu, mulți profesori temându-se ca vor rămâne fără ore.

Nici Medicina nu ar sta mai bine daca nu ar fi mirajul spitalelor englezești.

Oricum, recordul meseriilor dorite de popor îl deține în mod categoric, prezentatoarea de modă, eventual Top Model-ul pentru femei, respectiv, fotbalistul la bărbați.

Ne-am făcut plinul! Cărțile costă în jur de 50 lei bucata, sau chiar mai puțin, adică un sfert din prețul unei mese bune la unul dintre miile de restaurante care îți dau prilejul să râgâi de plăcere. Spectacolele de teatru și operă sunt ceva mai scumpe, dar prezintă avantajul că îți oferă, astfel, pretextul să nu le frecventezi.

Pentru cărți, pretextul nu mai poate fi prețul, ci timpul. „Fată, am fost foarte ocupată cu devizele, facturile și tabelele... după-amiază am fost la hairstylist...” Pentru bărbați, motivația include de obicei service-ul auto, meciurile Stelei și ale Barcelonei sau disputa Ronaldo versus Messi sau Bale... adică cine a dat mai multe goluri și care dintre ei are mai multe milioane de euro pe lună... De Boștină, Pleașcă și Ochiroșii se vorbește mai rar...

Avem și mașini destul de accesibile, inclusiv Audi, BMW și Jeep Wrangler Rubicon. Avem smartphon-ul „Samsung Galaxy S9, Ecran WideQuad HD+, Gorilla Glass 5, Octa Core 2.7 GHz + 1.7 GHz, 64GB, 4GB RAM, Dual SIM, 4G, NFC, QiCharge, Fast Charge, Black”, dotat cu accelerometru, senzor de proximitate, amprentă, giroscop, busolă, barometru, ritm cardiac, Pulsoximetru Sp O2, iris, senzor Hall pentru măsurarea câmpului magnetic și sistem de operare Android OS. Aș propune ca, în viitor, astfel de jucării să se vândă cu autorizație specială, numai acelor persoane care pot explica, fie și sumar, semnificația acestor item-uri... Se exceptează de la regulă, funcționarii din ministere, parlamentarii, eco-nomiștii și juriștii care lucrează la proceduri, precum și gângăviții care s-au abonat la talk show-urile de la televiziune.

Schimbând registrul critic, vom recunoaște că avem, ca exemplu, niște piloți minunați, inclusiv femei comandant, care ne transportă în vacanțe sau în interes de serviciu, pentru ca noi să-i aplaudam relaxați, după aterizare, pretinzând, ipocrit, că nu ne-a fost  frică nici un pic... Avem și bateriile de la cadă și chiuvetă, cu bile de ceramică, care țin de te plictisești de ele. Sau nanoparticulele din medicamente, sau tomograful RMN care ne examinează creierul, sau sondele spațiale care supraveghează cosmosul, să nu carecumva să ne atace vreun asteroid, sau GPS-ul...

Toate aceste lucruri bune, fără de care viața noastră ar fi ca acum un veac sau două, le-a făcut cineva. Adică... Altcineva... fără conțopiști.

La sfârșitul lunii februarie 2019, în contextul revoltelor din Franța, fermierii, nemulțumiți și ei, au demonstrat pe străzile Parisului, însoțiți de oi și vaci. Întrebați de reporteri, care este mesajul acestei mani-festații idilice, ei au răspuns că parizienii... „au pierdut contactul cu lumea reală”.

Întâmplător sau nu, imediat după această știre, au urmat imagini de la o prezentare de modă din „orașul luminilor”. Bine-cunoscutele slăbănoage, aten-te să nu se împiedice când își încrucișează picioarele, ne înfățișau niște costume aidoma celor din Star Wars al lui George Lucas.

Faptul că avem excedent de produse nu în-seamnă că nu mai avem ce face; e de lucrat mult pentru prefixul eco, în cultură, artă și cunoaștere. Din păcate, ludicul și tehnologia sunt mai tentante decât cunoașterea și cultura. Aparent, este bine, fiindcă „dacă munca l-a creat pe om, nici lenea nu a omorât pe nimeni". Numai că, trăind în ritual și relaxare, creierul suferă, și evident, nu toți oamenii își dau seama de acest lucru...[4]

 

[1]Uneori, respectarea cu îndărătnicie și fără discernământ a procedurilor poate conduce la tragedii, așa cum s-a întâmplat în cazul Caracal 112 din luna iulie 2019. Pe lângă alte incompetențe, caracteristice instituțiilor românești, întâr-zierea de 19 ore (!) de la apelul disperat al victimei și până la intervenția Poliției s-a datorat și respectării procedurilor. Culmea neroziei, toate anchetele urmăresc acum, să vadă dacă s-au respectat, dar nu anchetează nimeni dacă ele, procedurile carevasăzică, erau corecte și coerente. Asta fiindcă Procedura, odată fătată, devine sacrosanctă! În spațiul public se vorbește despre "eșecul instituțiilor statului" și despre "un stat eșuat". Sorina Matei la B1 TV (27.07.2019) vorbește despre "impotența și prostia Statului român", iar CTP-ul la Digi 24 (28.07.2019) spune că "politicienii români ar trebui să fie castrați la cap" (aluzie la opinia Vioricăi Dăncilă care susține castrarea chimică a violatorilor). Există însă și presupoziția, că nu ar fi vorba doar de prostie ci și de o abominabilă crimă organizată, cu concursul unor indivizi din instituții, ceea ce ar arunca România mai jos decât Evul Mediu (tot Sorina Matei vorbește de aceste "complicitați"...). Viteza mușamalizării acestui caz scârbos ne va arăta nivelul complicităților. În rest, politicienii își fac campanie iar presa mănâncă o "pâine bună"... La Roumanie d'aujourd'hui...

[2] Apropo de prostie... În emisiunea #România 9 de la TVR1, din data de 23.07.2019, invitații ajung la presupunerea că, în România, ar exista niște conspirații (cu referire directă la evoluția situației politice). Bogdan Ficeac, scriitor și jurnalist, fost redactor șef la România liberă, întrerupe șirul presu-pozițiilor exotice, arătând că ar fi bine să fie așa... orice conspirație implicând oarece inteligență. În fapt, ar fi vorba doar de nebunie și prostie... Fenomenul este cu atât mai grav cu cât, pentru nebuni existâ spitale, dar pentru proști, nu. Un apropiat s-a jurat că îmi poate totuși dovedi, cel puțin o conspirație: aceea de a pune în posturi de conducere, de preferință... proști.

[3] „Activitățile privind tehnologiile viitoare și emergente (Future and Emerging Technologies – FET) au în vedere misiunea de a favoriza cercetarea fondată pe știință în domeniul viitoarelor tehnologii, urmăresc să reunească actori din domeniul științei, tehnologiei și inovării și joacă un rol activ, de catalizator, în ceea ce privește încurajarea unor noi perspective, a unor noi practici și noi colaborări." (această frază, cu cel mai autentic limbaj de lemn apare pe site-ul Ministerului Cercetării și Inovării, 2019).

[4] Revendicațiunile de mai sus sunt doar o adiere de alizeu, care însă, poate prevesti furtuna tropicală. Noam Chomsky dezvoltă idea, la niveluri mult mai profunde. În lucrările sale Manufacturing Consent, (1988) și Understanding Power (1989-1999), "intelectualul" nu mai apare gândind cu propriul creier, ci urmează orbește rețetele prescrise de societate și scenariile avansate de presă – parte din agendele politice ale trusturilor.