Progresism vs. Neo-Marxism (III)

Marxismul astăzi...

 

Există la ora actuală în lume, doar câteva țări care se declară și chiar sunt, marxiste:  Laos, Vietnam, Venezuela, Cuba și Republica Populară Chineză. Coreea de Nord a respins ideile marxiste clasice, în favoarea „comunismului coreean”, așa cum au afirmat atât Kim Ir-sen, cât și Kim Jong Il. Așadar Coreea  de Nord poate fi considerată neomarxistă. De fapt și China, marea putere economică, în plină ascensiune și care dă mari emoții Occidentului, poate fi considerată și ea neomarxistă, deîndată ce are o conducere comunistă si o economie “capitalistă”. Nici Libia, cu al ei socialism islamic instaurat de către Muammar Gaddafi, nu era departe de ideologia comunistă.

Pentru a observa tendințele marxiste din Occident este relevant Raportul U.S. Attitudes Toward Socialism, Communism, and Collectivism din octombrie 2020. Americanii, inteligenți și pragmatici, nu pierd timpul cu filozofii goale de conținut. Ei merg la statistică și împart populația Statelor Unite pe grupe de vârstă:

 

1. Gen Z (ages 16-23) 14%
2. Millennial (ages 24-39) 26%
3. Gen X (ages 40-55) 23%
4. Boomers (ages 56-74) 31%
5. Silent Generation (75+) 6%

 

Asfel, în general, termenul „capitalism” este încă privit cel mai favorabil, în comparație cu alte sisteme economice, deși a scăzut de la 61%. în 2018, la 55% în 2020. Percepția favorabilă pentru termenul „socialism” se situează în jurul procentajului de 40%, după ce a scăzut la 36% în 2019 față de 42% în 2018. „Marxismul” are în continuare cea mai mare susținere în rândul generației Z (30%) și milenialilor (27%) în comparație cu alte generații. Opinii favorabile față de termenul communism se dovedesc a fi în Statele Unite tot în rândul tinerilor (28% Gen Z, respectiv 22% Millennial). După cum se observă americanii nu fac confuzie intre ideologii și nu pomenesc nimic de Progresism, adică nu-l amestecă cu doctrinele “de stânga”.

Și în România un sondaj de opinie Inscop, dat publicității în ianuarie 2022, arată încrederea românilor în Vladimir Putin cu un scor de 23,3%, datorat în principal tot tinerilor, în timp ce Joe Biden a revenit în fruntea clasamentului liderilor globali care se bucură de încrederea românilor, cu un scor de 34,4%.

Toate aceste tendințe ar putea fi considerate reflexii întârziate și atenuate ale mișcărilor studențești din 1968, care au fost generate și de idolul de atunci, Herbert Marcuse. În lucrările sale, Eros și Civilizație (1955) și Omul Unidimensional (1964) el a criticat capitalismul, tehnologia modernă, materialismul istoric și cultura divertismentului, arătând că toate acestea reprezintă noi forme de control social. Din punct de vedere sintetic, concluziv, Marcuse cu Omul unidimensional îl urmează pe Aldoux Huxley cu Brave New World. Da, Marcuse ca și existențialistul Jean-Paul Sartre pot fi considerați, neomarxiști dar, deși contemporani cu progresismul, nu au nimic in comun cu acesta; poate doar, într-o oarecare măsură, cu postmodernismul... Fiindcă, doar faptul că datorită relației cu Simone de Beauvoir, Sartre a devenit susținător al feminismului nu-l poate face progresist. Nici comuniștii nu admiteau discriminări bărbat/femeie, dar nici nu impuneau procentaje forțate pentru accesul femeilor în posturi de conducere sau în proiecte, așa cum face astăzi, în mod aberant și penibil, UE. Poate ar mai trebui adusă în discuție și lunga listă a filmelor artistice de succes, “anticapitaliste”: They Shoot Horses, Don’t They?, A Clockwork Orange, Z, In Time, The Day the Fish Came Out, Matrix, La classe operaia va in paradiso, Cosmopolis, Messiah, Basta capital, precum și documentarul Capitalism: A Love Story.

Postmodernism și Progresism

 

Deși asocierea celor doi termeni se întâlnește destul de rar, există unele vagi asemănări, care generează confuzii printre epigoni. În primul rând, amândouă sunt sisteme de gândire eclectice; nu vin cu idei noi, ci preiau concepte vechi, din diferite sisteme de gândire. La fel, mișcările feministe și mișcarea pentru drepturile LGBT sunt comune ambelor curente. În schimb, tendințele anti-globalizare precum și preluarea unor idei din hinduism și din budism (conceptul de karma și practicarea yoga) sunt proprii numai postmodernismului.

Însă deosebirea de esență constă în faptul că, în timp ce postmodernismul contestă atât valorile religiei cât și pe cele ale științei, progresiștii se declară a fi promotori susținuți ai cuceririlor științifice: „Postmodernismul respinge pretențiile oamenilor de știință care consideră că dețin secretele adevărului, eticii sau frumosului, considerând știința mai degrabă un construct lingvistic.” Pe scurt Postmodernismul contestă și/sau relativizează orice tip de adevăr. Încă o dată: „Postmodernismul se plasează dincolo de ideea de progres”... adică este opusul Progresismului.

Criticii marxiști consideră însă că postmodernismul este un simptom al “capitalismului târziu” și al declinului instituțiilor. Nu sunt departe de adevăr. Curentul critică deopotrivă și socialismul și capitalismul:   „Socialismul și capitalismul s-au format ca sisteme care reduc la minimum dorința, anvergura libidoului care stimulează acțiunea umană, reprimată în societățile ce au control total asupra vieții cetățenilor.” Astfel, viața în capitalism... “constă în a urma niște studii pentru a putea lucra, în a lucra pentru a consuma, în a consuma pentru a fi fericiți.” Pentru „clasicii contemporani” ai Postmodernismului – Lyotard, Baudrillard,  Wittgenstein... - există o detașare evidentă față de toate metanarațiunile: știință, religie, socialism, capitalism, marxism.

Ceva mai delicată este relația dintre Progresism și Political Correctness (PC). Deși există multe elemente comune între ele, Progresismul capătă aspectul unei doctrine, în timp ce PC este doar o tendință care se afirmă cu persuasiune în cadrul liberalismului american și european. Realizatorul HBO „Real Time with Bill Maher” a calificat corectitudinea politică, într-o intervenție la CNN, drept … „cancer asupra progresismului”. Maher a mai afirmat că „Marea majoritate a liberalilor din această țară (USA) urăsc acest lucru … Ei cred că corectitudinea politică a mers mult prea departe.”

Deși pleacă de la unele idei aparent corecte, corectitudinea politică se complace într-o derivă hilară a bunului-simț. Pentru a înțelege ce este și până unde poate să ajungă PC este suficient să reiterăm cazul regizorului Andrei Șerban, Profesor emerit de artă teatrală la Columbia University School of Arts,  împreună cu dramatica sa carieră de 27 de ani, în Statele Unite. Două sunt evenimentele care au determinat demisia celebrului regizor român, cu toate că avea un post asigurat pe viață:

 

 “Regizorul Andrei Șerban a explicat, la emisiunea „Profesioniștii” a Eugeniei Vodă, că și-a dat demisia de la universitatea Columbia din Statele Unite după ce, într-o primă etapă, i s-a spus că urmează să fie angajat un nou profesor, „de preferință o femeie de culoare, care dacă este gay e foarte bine”, iar ulterior nu a fost de acord cu interpretarea unui candidat transsexual care a ales Monologul Julietei.”

 

Andrei Șerban a întrebat ce se întâmplă dacă unul dintre candidații pentru postul de profesor se remarcă în mod evident prin calitățile sale, dar nu îndeplinește condițiile impuse (femeie, culoare, gay). Răspunsul conducerii universității a sunat foarte clar: “Acesta nu va putea ocupa postul.”  Varianta Europeană a aberației este cântărețul austriac Conchita Wurst (travestit), care a câștigat Concursul Muzical Eurovision 2014 și a fost apoi invitat/invitată sa țină un concert de o oră, în fața Parlamentului European, ca parte a unei “campanii împotriva discriminării.”

 

Aberația relațiilor de echivalență între Progresism și Neo-Marxism

 

Progresismul, cu extrema lui, Transumanismul (H+), sunt curente neoliberale adoptate în disperare de cauză, pentru a oferi ceva nou, nu neapărat valoros, unei societăți aflate în derivă. Transumanismul, de pildă, ne oferă o lume gen Matrix, în care vom deveni sclavii protezelor, inteligenței artificiale, criogeniei, medicamentelor și vaccinurilor. Tot ceea ce este natural este derizoriu... De menționat aici că cei mai vehemenți susținători ai restricțiilor și obligativității vaccinării Covid sunt progresiștii (Macron, Trudeau, USR, Jacinda Ardern, premierul Noii Zeelande...). Un fragment dintr-un articol publicat în Cotidianul, în februarie 2021, este concluziv:

 

“Pentru elitele tehnologice, „omul vechi“ a devenit redundant din pricina emoționalității și a fragilității lui, a zâmbetului și a șarmului său natural, a empatiei de care este capabil și mai ales a liberului său arbitru. „Îmbunătățirea și optimizarea omului“ este un vis străvechi al oamenilor, care a deraiat de multe ori în istorie. Transumanismul sau ideea optimizării omului cu ajutorul celor mai moderne tehnologii, crearea unui „om nou“ cu instrumentele unei gândiri libertariene și neoliberale, al geneticii, nanotehnologiei, eugenismului și inteligenței artificiale – toate acestea nu sunt departe de a transforma orânduirea noastră fundamentală, bazată pe libertate, într-un nou Auschwitz.”

 

Bineînțeles în background este vorba tot despre bani: fonduri pentru cercetări militare în vedere creării soldatului hibrid, “perfect”. Este adevărat, nu trebuie să fim prea îngrijorați deoarece în ultimele șapte decenii nu s-a făcut, practic, nicio descoperire consistentă în Fizică… informatica și genetica, în ciuda progreselor, nu reprezintă descoperiri, ci sunt mai mult o joacă cu LEGO … Să ne aducem aminte de rateurile de la CERN pentru “prinderea” bosonului Higgs, despre falimentul fuziunii nucleare controlate, de cvasieșecul Programului European ELI, despre incongruențele nerezolvate între fizica cuantică și relativitate sau despre drăgălașa oiță, așa-zis clonată, Dolly, supranumită cea mai faimoasă oaie din lume ,  eutanasiată apoi, ca urmare a faptului că suferea de artrită și de cancer pulmonar… De câte ori încercăm să ne apropiem prea mult de macrocosmos sau de microcosmos apar limitări, pentru că, în zilele noastre, știința a ajuns să se confunde, aproape excusiv, cu telefonia mobilă, 5G, medicamente, în mare parte inutile, și … vaccinuri. De fenomen fizic și ecuații nu se mai vorbește... se urmărește aproape exclusiv aplicația comercială și ... ludicul. Nu prea aduce nici a marxism, nici a comunism!

Invectivele pe care conservatorii și liberalii și le aruncă reciproc unii altora (marxiști, comuniști, naziști), nu au nicio relevanță, sunt doar atacuri politice goale de conținut. Se folosesc doar de vocabule blamate pentru a câștiga capital în fața naivilor. Să nu uităm că și Eminescu îi numea pe liberalii timpului sau “roșii”, ceea ce nu înseamnă nicidecum că ei erau marxiști. Fiindcă dacă ar fi așa, trebuie neapărat să schimbăm Istoria și să nu-i mai învinuim pe ruși, precum că ei ar fi adus comunismul în România!? Și dacă am mai văzut, episodic, însemne naziste la unele manifestații populare ale conservatorilor, simbolurile marxiste/comuniste sunt inexistente la manifestațiile progresiștilor liberali.

La un celebru miting al progresiștilor corporatiști din București care revendicau eliminarea corupției (de parcă ar fi văzut cineva capitalism făra corupție) un cetățean a avut tupeul să ridice o pancartă care cerea inclusiv anchetarea marilor firme/corporații: a fost bătut și evacuat. Încă o “dovadă” de marxism!?

A văzut cineva vreun marxist sau vreun comunist care să investigheze toate literele alfabetului latin pentru a identifica toate posibilele variante sexuale ale secolului XXI: LGBTQIA+ sau, după universitatea Wesleyan din Statele Unite, LGBTTQQFAGPBDSM? Acestea sunt “preocupările științifice” ale universităților progresiste…

Poate demonstra cineva că marxiștii/comuniștii, care au lansat sloganul “Familia, celula de bază a societății”, erau împotriva familiei tradiționale, precum progresiștii de azi?

Singura zonă comună este “ura împotriva religiei”, așa cum am arătat mai sus, dar până și aici există diferențe…. În timp ce comuniștii considerau religia un adversar ideologic și politic, luptându-se cu ea ca atare, progresiștii, deși o acceptă, în mod perfid, o batjocoresc (vezi fenomenul Charlie-Hebdo).

Am păstrat pentru final lovitura de grație împotriva celor care, voit sau din naivitate, confundă Progresismul cu Neo-Marxismul. Așadar cea mai tare metodă de a vedea cât de marxiști sunt progresiștii este să analizam pe câțiva dintre cei mai cunoscuți și marcanți progresiști contemporani: George Soros, Emmanuel Macron, Justin Trudeau si entitatea USR (USR PLUS), din România… Poate vom descoperi că i-au finanțat țările marxiste, pomenite mai sus, poate rușii sau, de ce nu, Partidul Comunist din Statele Unite...

Emmanuel Macron și Justin Trudeau au fost aprig susținuți, în campaniile lor electorale, de progresistul Barack Obama, fostul președinte al Statelor Unite. "Lumea are nevoie de o conducere progresistă acum și sper ca vecinii noștri din nord (Canada) să îl susțină pentru încă un mandat", a scris Obama. Partidul progresist de la noi nu mai are nevoie de comentarii, fiind cunoscută filiația lui, relativ la Emmanuel Macron și celebrul său program En Marche!, în special prin prietenia Macron-Cioloș. Așadar:

George Soros, cu o avere de cca 7,5 miliarde de dolari, este numit de comentatori „principalul sponsor al progresismului global” sau “mănușa de catifea din jurul pumnului imperiului”, pentru că favorizează „schimbarea de regim” în națiunile pe care miliardarii le doresc adaugate la imperiul lor existent. S-a ajuns astfel la o polarizare extremă a lumii: „2.153 de familii din întreaga lume dețin mai multă bogăție decât cele mai sărace 4,6 miliarde de ființe umane de pe Pământ.” De fapt miliardarii finanțează toate partidele politice; în Statele Unite un alt miliardar, conservatorul Charles Koch, este un mega-donator pentru politicienii republicani și este demonizat de alegătorii Partidului Democrat, la fel cum Soros este demonizat de alegătorii Partidului Republican. Soros a încurajat şi a finanțat mişcările civice anticomuniste din Europa de Est. Interesant este însă cum se autocaracterizează: „sunt un capitalist nemilos, care prin speculaţii bursiere doresc să obţin profituri extra, fără să am în vedere consecinţele sociale ale acestora”. Halal Marxist!

Emmanuel Macron este un produs al politicii contemporane, creat și susținut de transnaționalele globaliste, apropiate grupului Rothschild; există și o oarecare prietenie cu fiul lui Soros. “În afară de marea finanță internațională, la victoria lui Macron a contribuit substanțial și sprijinul pe care acesta l-a primit din partea marilor trusturi de presă. În timpul campaniei electorale acesta a fost candidatul cel mai mediatizat de presa franceză și internațională.” [Evenimentul Zilei - International]

Justin Trudeau este “curajosul” premier canadian, care a fugit de frica protestului  camionagiilor. Fratele su vitreg, Kyle Kemper, declară:

 

„Justin este șeful Partidului Liberal și tot ce iese din gura lui în acest moment este scris dinainte. Toate postările sale de pe Twitter sunt produse de o echipă.  El este chipul și purtătorul de cuvânt al guvernului canadian, însă politica și inițiativele pe care se bazează această politică și discursul public pe care îl promovează continuu… vin de la alții mai mari ca el…cum ar fi Formului Economic Mondial, Consiliul pentru Relații Externe și Bilderberg”.

Consiliul pentru relații externe (CFR) este un grup din SUA specializat în politica externă și afaceri internaționale. Membrii săi includ parlamentari, politicieni, secretari de stat, directori CIA, bancheri, avocați, profesori universitari și jurnaliști. Consiliul gestionează Programul de studii David Rockefeller, care face recomandări administrației prezidențiale, Congresului și comunității diplomatice  americane. Probabil că ăștia ai lui Bilderberg, Rothschild și Rockefeller or fi niscaiva … marxiști, că altminteri nu se explică confuzia.

USR este, în viziunea fostului președinte Traian Băsescu, “un partid neo-marxist cu o ideologie toxică și dezgustătoare”. Să-l lăsăm pe fostul președinte, care a ratat de multe ori întâlnirea cu realitatea, și să ne uităm puțin pe Doctrina de centru dreapta, propusă și promovată de USR: “Respingem ferm intervenționismul de dragul intervenției și redistribuirea de dragul redistribuirii. Considerăm că intervenția statului trebuie să fie limitată în timp și mijloace și mereu supusă verificării.” Păi... nu seamănă deloc, dar chiar deloc, cu marxismul, oricâte prefixe i-am adăuga... Nu orice dictatură este marxism/comunism (ex.: Napoleon, Hitler, Franco, Carol II, etc.)

Regret, dar am mari dubii în privința corectitudinii și obiectivității comentariilor și analizelor social-politice autohtone. Cu extrem de rare excepții, autorii lor par a fi în afara timpului, paraleli cu realitatea; sunt îndoctrinați, superficiali, lucrează după rețete, și acelea expirate, au preconcepții și nu se raportează la presa internațională, par timorați, și atunci când nu sunt, devin agresivi, extremiști. De aceea, am ales ca exemplu episodul 10 dintr-un fascinant serial, difuzat în reluare, pe 18 septembrie 2021, de către postul de televiziune Digi Life – Happy  Ending. Acolo, o echipă de tineri americani, veseli, inteligenți și bine informați creionează realitatea, așa cum nu sunt în stare expirații noștri comentatori.

După ce constată că sistemul american nu este nici pe departe un sistem democratic, în ciuda Constituției și a declarațiilor, se afirmă ca Progresismul este o falsă doctrină, un sistem și o ideologie fondate de către marii capitaliști....

La fel, Michael Lind, professor la Universitatea din Texas observă, extrem de clar și concis, în cartea sa “The New Class War: Saving Democracy from the Managerial Elite” (Noua luptă de clasă; Cum salvăm democrația de elita managerială), faptul că,  totul este de fapt o păcăleală de proporții planetare:

“A fi progresist, nu mai înseamnă, în zilele noastre, să fii în favoarea impozitării marilor averi sau să pledezi pentru o distribuție mai justă a bogăției. Înseamnă să fii bogat și să rămâi bogat, în timp ce predici pentru „schimbare socială”. Cu alte cuvinte, bogații încearcă să înlocuiască lupta de clasă pentru împărțirea bogăției cu înfruntarea dintre conservatori și progresiști în ceea ce privește chestiuni cum ar fi genul și rasa. E o mișcare genială, pentru că bogații încetează să mai fie ținta nemulțumirilor, iar clasa de mijloc (acuzată de sexism și rasism) devine inamicul public numărul 1.

Al doilea avantaj major al acestui război progresist este că dezbină societatea și îi lasă pe plutocrați să-și vadă liniștiți de banii lor.”

 

P.S.  De pe Internet:  “Sunt capra vecinului și caut țap ispășitor...”